Societatea Biblica Interconfesionala din Republica Moldova
Rom Rus
Catalog
 


Link-uri
 
Lumina dătătoare de viaţă

Înapoi

Scopul:
Societatea Biblică tinde să faciliteze interacţiunea tuturor locuitorilor Republicii Moldova cu Cuvântul lui Dumnezeu, inclusiv şi celor fără sprijin, întristaţi şi descurajaţi. Deoarece astfel de oameni sunt mulţi, scopul prezentului proiect este de a aduce mângâiere şi încurajare celor suferinzi şi împovăraţi prin intermediul Sfintelor Scripturi.

Scurtă descriere:

Proiectul se realizează atât direct, cât şi în colaborare cu organizaţii religioase şi laice, precum şi cu sprijinul voluntar al creştinilor care îngrijesc de bătrâni, invalizi, nevăzători, surzi şi alte categorii de oameni deosebit de vulnerabile dar deschise faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Celor care nu pot citi Biblia în format obişnuit, le oferim Sfânta Scriptură conform necesităţilor: nevăzătorilor – cu caractere Brail şi pe casete audio; slabvăzătorilor – cărţi tipărite cu caractere mari; copiilor şi adolescenţilor – ediţii speciale concepute pentru ei, invalizilor – megavoice; surzilor – materiale care facilitează înţelegerea Bibliei; celor cu puţină ştiinţă de carte – traduceri simple şi ediţii ilustrate etc.

Auditoriul ţintă:
Cele mai sărace categorii ale societăţii, care nu dispun de o Biblie într-un format accesibil pentru ei, precum şi copiii.

Nevoie de rugăciune:

Ca toţi cei care vor primi Sfânta Scriptură, în cadrul acestui proiect, să descopere pentru sine adevărata intimitate cu Dumnezeu.


Aprecieri:
«Aceasta este a doua tabără pentru copiii-invalizi organizată cu sprijinul voluntarilor, studenţilor şi elevilor care ar dori să devină medici sau să activeze în domeniul social. Cei mai mulţi copii sunt din nordul ţării, majoritatea dintre care sunt invalizi din copilărie. Ei acceptă Cuvântul cu o sinceritate autentică ...» (Vasile Sazâchin, Directorul taberei de vară pentru copiii care suferă de paralizie cerebrală din s. Rădoaia)

«Mă bucur nespus de mult că acum voi putea citi normal cartea mea preferată din Biblie - Psalmii. Nu mai pot citi cărţile cu caractere obişnuite, dar acestea sunt mari. Obişnuiam să-mi conduc vecina la biserică, o tânără nevăzătoare din copilărie, dar acum vad foarte slab şi nici puterile nu mă mai ţin. Vă imaginaţi, acum eu mă sprijin de ea, ca să nu cad … Sunt atât de recunoscătoare pentru această carte. Dumnezeu să vă binecuvinteze!» (Ecaterina Onica, 78 ani, văduvă)

«Vă mulţumesc mult de tot pentru cadoul oferit sorei mele dragi, Nina Miron. Ea are doar 19 ani, dar deja de 8 ani este bolnavă. Este paralizată şi nevăzătoare … Sora mea s-a bucurat foarte tare când a aflat de cadou... » (Din scrisorile parvenite la Societatea Biblică)


Lecţii biblice pentru copiii hipoacuzici


În satul Roşu, r-nul Cahul a fost organizată o tabără de vară
pentru copiii din familiile social vulnerabile


Victor şi Ester din Chişinău vor citi acum în fiecare zi Biblia pentru copii


Copiii surzi învaţă versete de aur


Copii din satul Rumeanţevo


Cărţi pentru copii în tabăra de vară pentru copiii hipoacuzici


Noul Testament audio pentru slabvăzători



Biblia va fi cartea mea preferată


În Liceul „Mihail Viteazu” se desfăşoară ore de educaţie moral-spirituală
cu utilizarea cărţilor Societăţii Biblice


Împărtăşim impresiile


Copiii din familii aflate în dificultate au primit literatură biblică


Cărţi cu caractere mari pentru slabvăzători


La întreprinderea „Bunătatea” a Societăţii invalizilor din or. Chişinău


Paralizia nu este o piedică în cunoaşterea lui Dumnezeu


Prima Biblie


Distribuirea literaturii la masa caritabilă pentru nevoiaşi